luni, 26 decembrie 2011
Când i-aţi spus ultima dată „salut” sufletului vostru?
Îl băgaţi măcar în seamă?
Îl vindecaţi sau îl răniţi?
Evoluaţi sau vă veştejiţi?
Vă extindeţi sau vă contractaţi?
Este sufletul vostru tot atât de singuratic ca şi mintea voastră?
Este el, oare, mai neglijat decât ea?
Şi care a fost ultima dată când aţi simţit că sufletul vostru se exprimă?
Când aţi plâns ultima dată de bucurie?
Sau aţi scris poezii?
Sau aţi făcut muzică?
Sau aţi dansat în ploaie?
Sau aţi făcut o plăcintă?
Sau aţi pictat orice?
Sau aţi reparat ceva ce era stricat?
Sau aţi sărutat un copilaş?
Sau aţi ţinut o pisică lipită de faţa voastră?
Sau v-aţi plimbat urcând un deal?
Sau aţi înotat în pielea goală?
Sau v-aţi plimbat la răsăritul soarelui?
Sau aţi cântat din acordeon?
Sau aţi stat de vorbă până în zori?
Sau aţi făcut dragoste ore întregi... pe o plajă, într-o pădure?
Sau aţi intrat în comuniune cu natura?
Sau L-aţi căutat pe Dumnezeu?
Când a fost ultima dată când aţi stat singuri, în tăcere, călătorind spre partea cea mai profundă a fiinţei voastre?
Când i-aţi spus ultima dată „salut” sufletului vostru?
Nimeni nu mai citeşte
duminică, 18 decembrie 2011
Mediul de viata ne spune la ce suntem atenti
In primul rand, vom avea mereu timp pentru a le urmari pe acestea. Le vanam si le observam oriunde ne-am afla. Ele se vor tine dupa noi si noi vom merge exact in acele locuri in care le gasim din nou si din nou. Vom fi precum doctorii care merg la spital si gasesc din nou ceea ce asteapta; bolnavi, halate albe, aparate medicale, dificultati. Sau ca muncitorii de pe santier, care gasesc in fiecare zi unelte, ziduri, huma, praf, vopsele.
Cream o structura la fel cum este spitalul sau cum este santierul. Cream o structura cand vedem numai ce-i gresit in jurul nostru sau numai neplacut... Sau mai mult "gresit" si mai mult "neplacut". Cream un fel de "spital", o structura care ne cere iarasi sa fim atenti la faptul ca oamenii gresesc, sunt rai, sunt instabili si rau intentionati. Structurile psihologice creeaza mediul in care traim, "structura" in care ne miscam zi de zi. Stiind acestea, stiind ca noi cream o structura psihologica in jurul nostru, ca ajungem in acel mediu care ne confirma credinta si modul nostru de a ne investi energia, atunci de ce n-am fi atenti la bucurie, la frumusete, la iubire, la ceea ce ne face bine sa vedem?
De ce n-am crede in tot ce ne face bine pentru a crea in jurul nostru un mediu care sa ne confirme aceasta imagine? Cand suntem atenti la oamenii buni, la micile daruri care vin catre noi, cand ne bucuram pentru micile atentii primite si credem ca lumea este frumoasa, cand suntem atenti la frumusete, toata aceasta imagine devine mediul nostru. Vom fi ghidati vibrational catre frumusete si bucurie, precum si catre acele fiinte care ne fac sa ne bucuram.
N-avem sanse sa intalnim oameni minunati fara a investi energie in credinta ca ei exista. N-avem sanse sa ne schimbam mediul de viata, fara a crede intr-un mediu care ne sustine, ne sprijina si ne iubeste. Totul se aranjeaza in jurul nostru intr-o structura care urmeaza credinta personala.
Daca alegem sa fim atenti la rau si neplacut, la gresit si urat, atunci acesta-i spitalul pe care il atragem vibrational.
Daca, insa, alegem sa fim atenti la bucurie, la implinire, la incredere si frumusete, vom fi atrasi catre mediul acesta si ne vom bucura in viata noastra si de tot ce ne inconjoara.
Si, daca am trait intr-un mediu mizer, putem atrage spre noi un mediu formidabil, placut si prosper, cand vom fi atenti cu bucurie la ce este placut si prosper.
INIMA perfecta
Intr-o zi, un
tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor
ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul
lui s-a strans o mare
multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr-adevar perfecta. Nu
vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord, ca
era cea mai frumoasa inima pe care au
vazut-o vreodata.
Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Cand, deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a
rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele
Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca
privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima
ce indraznea sa se compare cu inima lui.
Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era
plina de cicatrice, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care
nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si
inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult,
din, loc in loc, lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg
deschise, inca sangerande.
"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", isi sopteau uimiti
oamenii. Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat
privirea si i-a spus raznd:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta!
Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba
niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea
reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea rup o bucata din inima
mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din
inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca
bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le
pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o
cu cel de langa mine.
Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in
schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din
inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un
oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc
de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar
putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu
bucati din inimile lor.
Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat
cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat
apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o
cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt,
apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si a [completat] inima
tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam
colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai
frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste
din inima batranelului. Cei doi s-au inbratisat, si-au zambit si au pornit
impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in
piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete
Inima ta cum este???????? o poti imparti cu altii?
Ganduri bune
Daca am avea cat mai multe ganduri bune in fiecare zi
Daca am avea puterea de a alege sa gindim ceea ce ne face bine in fiecare clipa, am simti - dupa un timp, dupa o vreme oarecare - ca ne-au crescut aripi. Ne-am simti ca pasarile, ca indragostitii care nu iubesc pe cineva anume, dar simt iubirea pentru orice. Daca am gindi numai ce ne face bine, chiar daca ne-am imagina cele mai minunate lucruri pentru noi, dupa un timp, am observa ca tot ce ne face bine se tine dupa noi. Nu mai facem un efort pentru a gindi pozitiv; gindurile luminoase vin singure, se perinda singure prin noi, ca intr-un vis de lumina si iubire infinita.
Nu, acesta nu-i un scenariu de film, cit un adevar pe care oricine il poate trai, daca alege sa simta, sa gindeasca si sa vada mereu partea fericita a vietii. Un adevar pe care il poate simti orice fiinta, cit de minuscula s-ar crede ea, cit de lipsita de insemnatate in schema lumii, cit de lipsita de caldura si de dragoste... Daca am putea sa avem cit mai multe ginduri bune in fiecare zi, am face cunostinta cu o lume miraculoasa, care este in noi insine si care ne asculta neincetat, cu o consecventa si o staruinta uluitoare...
Tot ce gindim pare ca se inregistreaza in celulele noastre, chiar daca nu sintem constienti de acest proces. Tot ce gindim se adauga unei matrici, unei memorii a carei fidelitate ni se dezvaluie, apoi, prin schimbarea energiei corpului si a mintii noastre. Noi nu putem iubi daca nu ne gindim multa vreme la iubire si nu putem vibra la unison cu florile, cu lumina, cu misterul si cu inaltimea starii noastre de lumina fara a ne gindi la ele. Orice vrem sa avem in viata noastra ne cere sa ne gindim insistent, concentrat, pozitiv si frumos!
Bucuria - pe care o vom gasi in diferite forme in viata noastra de zi cu zi, in evenimente, in intilniri, in a citi o carte sau a viziona un film, in a realiza un lucru sau o viziune proprie - ne asalteaza dupa ce am fost, deja, bucurosi... Dupa ce ne-am gindit la bucurie, dupa ce am avut ginduri de bucurie, dupa ce ne-am bucurat, deja... Si, cu cit ne-am bucurat mai mult, cu atit atragem la noi mai multa bcuurie, cu atit atragem la noi evenimente care iau forma bucuriei. Aceasta se intimpla pentru a intelege ca orice stare a vietii este ... in interiorul nostru. Este energia noastra, pe care o reflecta- apoi - evenimentele.
Aceasta nu inseamna ca sintem vinovati atunci cind traim evenimente pline de stres, ori de suferinta, cit acestea ne sesizeaza ca avem libertatea de a face alegeri diferite la nivel mental. Noi suferim pentru ca nu stim ca se poate obtine in viata si altceva. Nu stim cit de mult depinde de noi acest ceva. Daca am putea sa alegem in mod constient ce anume vrem sa gindim si daca am vrea intotdeauna sa ne vedem minunati, chiar daca ne-am obisnuit sa ne vedem ca pe niste instrumente ale suferintei, am cunoaste o lume diafana...
O lume de lumina, care ne transporta - parca - direct in inima divinitatii. Sa ne permitem in fiecare zi sa gindim tot ce-i mai bun si mai frumos... Sa observam frumusetea si binele, bucuria si dragostea si, dupa o vreme, vom constata ca ne simtim cu totul si cu totul alti oameni. Si atunci vom sti ca depinde de noi ce alegem sa traim. Si vom simti profund ca Dumnezeu este mult mai aproape decit ne-am putut vreodata imagina...
duminică, 25 septembrie 2011
De ce?
De ce sa da cand poti sa nu?
De ce sa urasti cand poti sa iubesti?
De ce sa plangi cand poti sa zambesti?
De ce sa zbieri cand poti sa soptesti?
De ce sa minti cand poti sa fii sincer?
... De ce sa lovesti cand poti sa mangai?
De ce sa fii singur cand poti avea prieteni?
De ce sa suferi cand poti fii fericit?
De ce sa ignori cand poti da importanta?
De ce sa renunti cand poti sa lupti?
Mă auzi?
Caută neîncetat să rămâi liber...
Inima ta poate iubi tot ce doreşte...
În fiecare răsărit de soare există ceva frumos...
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Viata e
Intunericul are un nume ?
Sunt mii
duminică, 4 septembrie 2011
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand un prieten te cheama in ajutor,
Vei gasi in tine forta sa-l sustii.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca trecutul nostru si circumstantele
Poate ca au influentat cine suntem acum,
Dar numai noi purtam raspunderea pentru cine vom deveni.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca nu intotdeauna este suficient
Sa fii iertat de ceilalti.
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca maturitatea are mai mult de-a face
Cu genurile de experiente pe care le-ai incercat,
Decat cu cate aniversari ai sarbatorit.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca uneori, oamenii de la care te asteptai sa te loveasca,
Atunci cand ai cazut,
Vor fi aceia care te vor ajuta sa te ridici.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca prietenul meu si cu mine
Putem face orice sau nimic
Si totusi sa ne distram de minune.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca o adevarata prietenie continua sa creasca,
Chiar si la distantele cele mai mari.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca indiferent cat de bun este un prieten,
El tot te va rani, din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Eu Cred...
Eu Cred...
Ca nu trebuie sa ne schimbam prietenii,
Daca intelegem ca prietenii se schimba.
Chiar dacă i se adaugă
Majoritatea oamenilor
Mai devreme
Mai devreme sau mai târziu, în primăvara speranţei, toate râurile îngehţate ale sufletelor îşi îndrepată undele spre marea eternă a vieţii.
Numai
Numai cei ce au curajul să se avânte până la marginea disperării şi să se afunde în cele mai adânci prăpăstii ale deşertăciunii sufletului lor, vor moşteni darul bucuriei de a fi în lume.
Glasul
Glasul tăcerii doar vocea timpului ştie să-l facă auzit şi numai sufletul trecut prin tumultul vieţii să-I cuprindă înţelesul.
Farmecul vieţii
Farmecul vieţii nu vine din ceea ce avem, ceea ce dobândim sau din ceea ce facem. Ci numai din adevărată credinţă pe care ne-o dă faptul că toate acestea sunt posibile în existenţa noastră.
Ştiinţa
Valurile timpului
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Devine
Cum deosebim
Cum deosebim calea care urcă de cea care coboară? Calea care coboară ne ademeneşte, cea care urcă ne înspăimântă. De aceea până acum ascensiunea a fost privilegiul exclusive al celor destoinici. Deopotrivă ascensiunea omului şi devenirea lumii.
Ca şi ucenicii în muzică
Ca şi ucenicii în muzică, oamenii în viaţă încă nu au învăţat să continue; sunt deabia la stadiul în care pot, numai dacă o iau de la capăt. De aceea orice pas al progresului începe cu o catastrofă demolatoare. Şi chiar dacă nu vor ajunge toţi mari muzicieni, într-o bună zi fiecare va putea cel puţin să fie un strălucit interpret. În acea zi lumea va cunoaşte existenţa continuităţii şi armoniei; ea va deveni o adevărată simfonie a omului.
Cultura este rezultatul
Civilizaţia umană
Lucrul cu oamenii
Ne naştem
Florile câmpului
Adevărata sărbătoare
Oamenii, ca si florile
În ştiinţă
În ştiinţă, la fel ca în arheologie, de multe ori sapi într-un loc fără să ai convingerea că vei găsi ceva acolo. Ai observat doar nişte urme slabe şi intuiţia te-a îndemnat să deschizi şantierul. Dar pe parcurs pe măsură ce timpul trece, efortul se adună iar grămada de pământ creşte, la fel sporeşte şi neliniştea sufletului o dată cu îndoiala. Oare te afli pe drumul cel bun? Oare nu alergi după himere?
Oare destinul îţi va oferi vreun rezultat la finele acestei munci titanice, sau te vei alege numai cu vânare de vât şi irosirea energiei existenţiale? Apoi îţi aduci aminte că nimic nu este întâmplător sub soare şi că nu e dat soldatului să se întrebe dacă va învinge sau va pieri în bătălie.
Misiunea lui este să lupte nu să ghicească; riscul înfrângerii îl va suporta generalul; gloria stă în luptă nu în rezultat.
De ce progresul lumii se produce atât de încet?
De ce progresul lumii se produce atât de încet? Pentru că avem mulţi cercetători dar puţini descoperitori; pentru că avem mulţi preoţi dar nici un dumnezeu; pentru că avem multe şcoli dar puţină educaţie; pentru că avem nenumărate legi dar dreptatea nu mai sălăşluieşte printre noi; pentru că avem tot mai mulţi copii şi tot mai puţini părinţi; pentru că avem tone de cunoaştere şi numai câteva grame de înţelesuri; pentru că avem farmacii şi spitale la colţ de stradă, dar cu toţii rămânem bolnavi; pentru că avem poruduri peste munţi şi văi, dar nici o punte peste prăpăstiile dintre fiinţele noastre; pentru că trupurile nostre sunt mai aproape ca niciodată, dar sufletele au îngheţat în depărtări nemărginite; pentru că ne luminăm oraşele chiar şi-n miez de noapte, dar negura s-a aşternut peste conştiinţele noastre însingurate.
De ce progresul lumii se produce atât de încet?
De ce progresul lumii se produce atât de încet? Pentru că avem mulţi cercetători dar puţini descoperitori; pentru că avem mulţi preoţi dar nici un dumnezeu; pentru că avem multe şcoli dar puţină educaţie; pentru că avem nenumărate legi dar dreptatea nu mai sălăşluieşte printre noi; pentru că avem tot mai mulţi copii şi tot mai puţini părinţi; pentru că avem tone de cunoaştere şi numai câteva grame de înţelesuri; pentru că avem farmacii şi spitale la colţ de stradă, dar cu toţii rămânem bolnavi; pentru că avem poruduri peste munţi şi văi, dar nici o punte peste prăpăstiile dintre fiinţele noastre; pentru că trupurile nostre sunt mai aproape ca niciodată, dar sufletele au îngheţat în depărtări nemărginite; pentru că ne luminăm oraşele chiar şi-n miez de noapte, dar negura s-a aşternut peste conştiinţele noastre însingurate.
Dacă vrem să ne regăsim
Speranţa şi visul dau lumii
Călătorim
Bucuriile trăite
Nu poţi dărui dacă nu poţi primi.
Nu poţi dărui dacă nu poţi primi. Oamenii nu ştiu cum să primească şi preţuiască darurile (de la semeni, de la viaţă, de la divinitate) întrucât nu-şi conştientizează nevoile.
În lumea Naturii nimic nici nu prisoseşte, nici nu lipseşte şi nici nu se iroseşte. Fiecare dar şi fiecare lipsă răspunde unei nevoi/trebuinţe prezente şi actuale.
Mai trebuie numai ca şi noi să fim prezenţi în conştientizarea acelei nevoi.
Profesorul
Profesorul este întocmai unui indicator de circulaţie plasat la intersecţia a numeroase drumuri ale cunoaşterii şi ale vieţii. Misiunea lui este să explice Călătorilor unde duce fiecare dintre acestea. Apoi ei sunt liberi să-l aleagă pe care-l vor. Dacă-l greşesc se vor întoarce la indicator pentru o nouă alternativă. Dar nimeni niciodată, nu a ridicat vreo statuie pentru un indicator de circulaţie. Iar indicatoarele ştiu cel mai bine aceasta; de aceea nu se aşteaptă la mulţumiri.
Adevărata lor satisfacţie vine atunci când Călătorul şi-a ales drumul potrivit. Iar misiunea vieţii lor este ca fiecare Călător să realizeze aceasta.
vineri, 2 septembrie 2011
Omul este o fiinţă
Omul este o fiinţă în perpetuă căutare de sine şi în perpetuă negăsire. Împlinirea sa în viaţă şi în lume vine din această speranţă a compromisului şi echilibrului între ceea e căutăm şi ceea ce reuşim să găsim. Iată de ce, cu cât mai mult şi mai des descoperim lucruri noi, cu atât împlinirea noastră mai mare va fi.
Ne temem de viitor
Gândurile sunt
Orice realizare
Visele omului şi norii cerului
Niciodată
Niciodată nu eşti mai departe de realizarea uni vis, ca atunci când te-ai hotărât să renunţi.
Diferenţa dintre
Diferenţa dintre filosofie şi inginerie: prima se întreabă mereu “de ce?”, pe când cealaltă îi arată “cum”. Filosofia nu se opreşte din căutat, pe când ingineria utilizează deja, de multă vreme, ceea ce filosofia n-a găsit încă.
Recolta bogată
Nu căutat victorii în bătălii
La începutul oricărui
Omul poartă cu sine
Sufletul un spaţiu
Oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă ai prezentului s-au obişnuit prea mult cu tihna laboratorului lor şi scormonesc în acelaşi loc în căutare de vestigii istorice, pe când Fiinţa Umană, nu în trecut, ci numai în viitor poate fi regăsită.
Noii oameni de ştiinţă care se vor numi, printre altele şi „psihologi” fiindcă se îndeletnicesc şi cu studiul sufletului vor trebui să fie exploratori, nu arheologi. Ei vor lăsa confortul vechilor credinţe false şi vor purcede pe marea vieţii spre tărâmuri noi. Ei au o singură credinţă ce nu i-a înşelat niciodată: credinţa că singurul drum adevărat, este acela care merge mereu mai departe, urmând o Stea Călăuză ce duce spre Fiinţa Fiinţelor, trecând prin fiecare suflet născut în lumea aceasta, fie el de plantă, animal sau om.
Omul
Omul nu este o fiinţă posesivă, stăpânitoare, ci una contemplativă.
Bucuria existenţială se naşte şi creşte pe măsură ce ochii sufletului admiră tot mai de aproape frumuseţile vieţii, iar paşii fiinţei noastre se apropie din ce în ce mai mult de ele. Orice frumuseţe atinsă în zbor de aripa sufletului uman devine trup împietrit în cimitirul trecutului.
Omul este o fiinţă-în-devenire, o fiinţă-în-perspectivă. Frumuseţile vii ale vieţii sunt acelea ce merg mereu înaintea noastră.
Viaţa e o trecere
Viaţa e o trecere, spun unii; alţii că e o amintire, un vis, o chemare, o mare încercare, sărbătoarea fiinţei şi multe altele. Dar viaţa tace; ea doar este.
duminică, 7 august 2011
Există două mari
Copacii falnici
Creşterea unui om
Roata vieţii
Visul şi speranţa
Visul şi speranţa sunt cele două valori extreme ce definesc fiinţa umană. Însă adevărata sa măsură o adau numai realizările înfăptuite între acestea două.
Visul şi speranţa
Visul şi speranţa sunt cele două valori extreme ce definesc fiinţa umană. Însă adevărata sa măsură o adau numai realizările înfăptuite între acestea două.