sâmbătă, 3 septembrie 2011

În ştiinţă

În ştiinţă, la fel ca în arheologie, de multe ori sapi într-un loc fără să ai convingerea că vei găsi ceva acolo. Ai observat doar nişte urme slabe şi intuiţia te-a îndemnat să deschizi şantierul. Dar pe parcurs pe măsură ce timpul trece, efortul se adună iar grămada de pământ creşte, la fel sporeşte şi neliniştea sufletului o dată cu îndoiala. Oare te afli pe drumul cel bun? Oare nu alergi după himere?

Oare destinul îţi va oferi vreun rezultat la finele acestei munci titanice, sau te vei alege numai cu vânare de vât şi irosirea energiei existenţiale? Apoi îţi aduci aminte că nimic nu este întâmplător sub soare şi că nu e dat soldatului să se întrebe dacă va învinge sau va pieri în bătălie.

Misiunea lui este să lupte nu să ghicească; riscul înfrângerii îl va suporta generalul; gloria stă în luptă nu în rezultat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu