Cea mai mare bucurie

Cea mai mare bucurie în viaţă: să poţi fi împăcat (în fiecare clipă) cu rosturile lumii. Cea mai mare împlinire: să participi la sensul acestora.

Schimbarea omului

Schimbarea omului şi a lumii trebuie să meargă în acelaşi pas. A crea o lume nouă pentru un om vechi se numeşte utopie, ori eşec social. A crea un om nou pentru o lume veche se numeşte crimă, pentru că ai dat naştere unui avorton, unei fiinţe neadaptate a trăi într-o lume nocivă.

În Spaţiul Vieţii

În Spaţiul Vieţii nu există Drumuri drepte. Unele şerpuiesc, altele ocolesc, altele se întorc şi o iau de la capăt. Însă, ca şi în lumea naturii, toate Drumurile, în cele din urmă ajung la Destinaţie. Mai trebuie doar Călătorul să le parcurgă; până la Capăt.

Între bucurie şi disperare distanţa

Între bucurie şi disperare distanţa e-atât de mică, dar prăpastia ce le desparte adâncă şi întunecată.

Acolo s-a pierdut omenirea şi n-a avut puterea să mai iasă nici într-o parte nici în cealaltă; pentru că în faţa vieţii amândouă acestea sunt culmi absolut egale şi numai cei ce şi-au crescut aripi pot avea parte de ele.

Ne înghesuim

Ne înghesuim cu toţii la uşa din dos a vieţii aşteptând să iasă bucătarul cu resturile de la Ospăţ şi ne e teamă să batem la cea din faţă căci nu avem hainele sufletului pregătite pentru Banchetul lumii.

Ne înghesuim

Ne înghesuim cu toţii la uşa din dos a vieţii aşteptând să iasă bucătarul cu resturile de la Ospăţ şi ne e teamă să batem la cea din faţă căci nu avem hainele sufletului pregătite pentru Banchetul lumii.

Nu observăm

Nu observăm importanţa fiecărui clipe fiindcă am fost obişnuiţi să percepem doar cursul istoriei. De aceea suntem atât de străini de noi înşine: pentru că istoria omenirii nu are decât câteva icoane la care se închină.