Jumătatea

„Jumătatea, care sînt, are nevoie de jumătatea, care eşti, pentru a se împlini”. 
Fiecare încearcă să smulgă de la celălalt sensul identităţii persoanei, o imagine clară despre sine. 

Însă nici unul nu are suficientă personalitate pentru a împrumuta ceva celuilalt.

Când i-aţi spus ultima dată „salut” sufletului vostru?

Vă îngrijiţi voi sufletul?
Îl băgaţi măcar în seamă?
Îl vindecaţi sau îl răniţi?
Evoluaţi sau vă veştejiţi?
Vă extindeţi sau vă contractaţi?
Este sufletul vostru tot atât de singuratic ca şi mintea voastră?
Este el, oare, mai neglijat decât ea?
Şi care a fost ultima dată când aţi simţit că sufletul vostru se exprimă?
Când aţi plâns ultima dată de bucurie?
Sau aţi scris poezii?
Sau aţi făcut muzică?
Sau aţi dansat în ploaie?
Sau aţi făcut o plăcintă?
Sau aţi pictat orice?
Sau aţi reparat ceva ce era stricat?
Sau aţi sărutat un copilaş?
Sau aţi ţinut o pisică lipită de faţa voastră?
Sau v-aţi plimbat urcând un deal?
Sau aţi înotat în pielea goală?
Sau v-aţi plimbat la răsăritul soarelui?
Sau aţi cântat din acordeon?
Sau aţi stat de vorbă până în zori?
Sau aţi făcut dragoste ore întregi... pe o plajă, într-o pădure?
Sau aţi intrat în comuniune cu natura?
Sau L-aţi căutat pe Dumnezeu?
Când a fost ultima dată când aţi stat singuri, în tăcere, călătorind spre partea cea mai profundă a fiinţei voastre?
Când i-aţi spus ultima dată „salut” sufletului vostru?

Nimeni nu mai citeşte

Nimeni nu mai citeşte, nimeni nu mai scrie, nimeni nu mai învaţă pe alţii.

Nimeni nu mai învaţă de la alţii.

Mintea este uitată.

Mintea nu mai este întreţinută.

Nu mai este extinsă.

Nu mai primeşte nimic nou.

I se cere să dea minimum necesar.

Mintea nu este hrănită.

Nu este trezită.

Este legănată ca să adoarmă, este prostită.

Faceţi tot ce puteţi ca să o decuplaţi. Televiziune, filme, romane proaste. Orice ai face, nu gândi, nu gândi, nu gândi!

Astfel încât, majoritatea oamenilor duc o viaţă la nivelul trupului.

Hrăneşte trupul, îmbracă trupul, dă-i trupului „tot felul de chestii”.

Majoritatea oamenilor nu au citit o carte bună - vreau să spun o carte din care pot învăţa ceva - de ani de zile. Dar ei pot să-ţi spună programul de televiziune pe o săptămână întreagă.

E ceva îngrozitor de trist în asta.

Mediul de viata ne spune la ce suntem atenti

Daca ne concentram prea mult timp asupra greselilor, pacatelor, erorilor, defectelor si aspectelor neplacute din jur, pierdem multa energie. Pentru ca energia noastra este acolo unde este atentia noastra si, asa cum ne investim atentia, ne investim energia. Nu mai avem timp pentru noi insine si nu mai ducem energia exact acolo unde ea este vitala; viata noastra. Viata se umple de toate lucrurile pe care le avem in atentie. Daca suntem medici, vor aparea bolnavi peste tot. La spital, nu va aparea un santier de constructii, cum pe santier nu va aparea un spital. Cand vedem numai gunoi, urat, mizerie, greseala, eroare, rea intentie in jur, vom fi atenti la acestea si le vom vitaliza. Le vom da energie. Si ele ne vor aparea de peste tot atunci cand le energizam. Iar ele nu se multumesc doar sa apara, ci ne si afecteaza.

In primul rand, vom avea mereu timp pentru a le urmari pe acestea. Le vanam si le observam oriunde ne-am afla. Ele se vor tine dupa noi si noi vom merge exact in acele locuri in care le gasim din nou si din nou. Vom fi precum doctorii care merg la spital si gasesc din nou ceea ce asteapta; bolnavi, halate albe, aparate medicale, dificultati. Sau ca muncitorii de pe santier, care gasesc in fiecare zi unelte, ziduri, huma, praf, vopsele.

Cream o structura la fel cum este spitalul sau cum este santierul. Cream o structura cand vedem numai ce-i gresit in jurul nostru sau numai neplacut... Sau mai mult "gresit" si mai mult "neplacut". Cream un fel de "spital", o structura care ne cere iarasi sa fim atenti la faptul ca oamenii gresesc, sunt rai, sunt instabili si rau intentionati. Structurile psihologice creeaza mediul in care traim, "structura" in care ne miscam zi de zi. Stiind acestea, stiind ca noi cream o structura psihologica in jurul nostru, ca ajungem in acel mediu care ne confirma credinta si modul nostru de a ne investi energia, atunci de ce n-am fi atenti la bucurie, la frumusete, la iubire, la ceea ce ne face bine sa vedem?

De ce n-am crede in tot ce ne face bine pentru a crea in jurul nostru un mediu care sa ne confirme aceasta imagine? Cand suntem atenti la oamenii buni, la micile daruri care vin catre noi, cand ne bucuram pentru micile atentii primite si credem ca lumea este frumoasa, cand suntem atenti la frumusete, toata aceasta imagine devine mediul nostru. Vom fi ghidati vibrational catre frumusete si bucurie, precum si catre acele fiinte care ne fac sa ne bucuram.

N-avem sanse sa intalnim oameni minunati fara a investi energie in credinta ca ei exista. N-avem sanse sa ne schimbam mediul de viata, fara a crede intr-un mediu care ne sustine, ne sprijina si ne iubeste. Totul se aranjeaza in jurul nostru intr-o structura care urmeaza credinta personala.

Daca alegem sa fim atenti la rau si neplacut, la gresit si urat, atunci acesta-i spitalul pe care il atragem vibrational.

Daca, insa, alegem sa fim atenti la bucurie, la implinire, la incredere si frumusete, vom fi atrasi catre mediul acesta si ne vom bucura in viata noastra si de tot ce ne inconjoara.

Si, daca am trait intr-un mediu mizer, putem atrage spre noi un mediu formidabil, placut si prosper, cand vom fi atenti cu bucurie la ce este placut si prosper.

INIMA perfecta

Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare
multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord, ca era cea mai frumoasa inima pe care au
vazut-o vreodata.

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand, deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui.

Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din, loc in loc, lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande.

"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", isi sopteau uimiti oamenii. Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus raznd:

- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta!
Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine.

Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor.
Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si a [completat] inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au inbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete
Inima ta cum este???????? o poti imparti cu altii?

Ganduri bune

Daca am avea cat mai multe ganduri bune in fiecare zi

Daca am avea puterea de a alege sa gindim ceea ce ne face bine in fiecare clipa, am simti - dupa un timp, dupa o vreme oarecare - ca ne-au crescut aripi. Ne-am simti ca pasarile, ca indragostitii care nu iubesc pe cineva anume, dar simt iubirea pentru orice. Daca am gindi numai ce ne face bine, chiar daca ne-am imagina cele mai minunate lucruri pentru noi, dupa un timp, am observa ca tot ce ne face bine se tine dupa noi. Nu mai facem un efort pentru a gindi pozitiv; gindurile luminoase vin singure, se perinda singure prin noi, ca intr-un vis de lumina si iubire infinita.

Nu, acesta nu-i un scenariu de film, cit un adevar pe care oricine il poate trai, daca alege sa simta, sa gindeasca si sa vada mereu partea fericita a vietii. Un adevar pe care il poate simti orice fiinta, cit de minuscula s-ar crede ea, cit de lipsita de insemnatate in schema lumii, cit de lipsita de caldura si de dragoste... Daca am putea sa avem cit mai multe ginduri bune in fiecare zi, am face cunostinta cu o lume miraculoasa, care este in noi insine si care ne asculta neincetat, cu o consecventa si o staruinta uluitoare...

Tot ce gindim pare ca se inregistreaza in celulele noastre, chiar daca nu sintem constienti de acest proces. Tot ce gindim se adauga unei matrici, unei memorii a carei fidelitate ni se dezvaluie, apoi, prin schimbarea energiei corpului si a mintii noastre. Noi nu putem iubi daca nu ne gindim multa vreme la iubire si nu putem vibra la unison cu florile, cu lumina, cu misterul si cu inaltimea starii noastre de lumina fara a ne gindi la ele. Orice vrem sa avem in viata noastra ne cere sa ne gindim insistent, concentrat, pozitiv si frumos!

Bucuria - pe care o vom gasi in diferite forme in viata noastra de zi cu zi, in evenimente, in intilniri, in a citi o carte sau a viziona un film, in a realiza un lucru sau o viziune proprie - ne asalteaza dupa ce am fost, deja, bucurosi... Dupa ce ne-am gindit la bucurie, dupa ce am avut ginduri de bucurie, dupa ce ne-am bucurat, deja... Si, cu cit ne-am bucurat mai mult, cu atit atragem la noi mai multa bcuurie, cu atit atragem la noi evenimente care iau forma bucuriei. Aceasta se intimpla pentru a intelege ca orice stare a vietii este ... in interiorul nostru. Este energia noastra, pe care o reflecta- apoi - evenimentele.

Aceasta nu inseamna ca sintem vinovati atunci cind traim evenimente pline de stres, ori de suferinta, cit acestea ne sesizeaza ca avem libertatea de a face alegeri diferite la nivel mental. Noi suferim pentru ca nu stim ca se poate obtine in viata si altceva. Nu stim cit de mult depinde de noi acest ceva. Daca am putea sa alegem in mod constient ce anume vrem sa gindim si daca am vrea intotdeauna sa ne vedem minunati, chiar daca ne-am obisnuit sa ne vedem ca pe niste instrumente ale suferintei, am cunoaste o lume diafana...

O lume de lumina, care ne transporta - parca - direct in inima divinitatii. Sa ne permitem in fiecare zi sa gindim tot ce-i mai bun si mai frumos... Sa observam frumusetea si binele, bucuria si dragostea si, dupa o vreme, vom constata ca ne simtim cu totul si cu totul alti oameni. Si atunci vom sti ca depinde de noi ce alegem sa traim. Si vom simti profund ca Dumnezeu este mult mai aproape decit ne-am putut vreodata imagina...

De ce?

De ce sa da cand poti sa nu?
De ce sa urasti cand poti sa iubesti?
De ce sa plangi cand poti sa zambesti?
De ce sa zbieri cand poti sa soptesti?
De ce sa minti cand poti sa fii sincer?
... De ce sa lovesti cand poti sa mangai?
De ce sa fii singur cand poti avea prieteni?
De ce sa suferi cand poti fii fericit?
De ce sa ignori cand poti da importanta?
De ce sa renunti cand poti sa lupti?