STELUTELE DE MARE

STELUTELE DE MARE

Un om de afaceri plecat in vacanta se plimba intr-o zi pe plaja.De-a lungul plajei erau multe stelute de mare ce erau aduse de val si cu siguranta ar fi murit pentru ca nu se mai puteau intoarce in mare.

Cu mirare, observa un baietel care aduna fiecare steluta si o arunca inapoi in apa. Omul de afaceri vrand sa-i dea o lectie de viata, se apropie de baietel si ii spuse:

“M-am uitat la tine vazand ce faci si mi-am dat seama ca ai o inima buna si ca le vrei binele insa iti dai seama cate plaje sunt pe aici si cate stelute de mare mor in fiecare zi pe ele ? Nu crezi ca ar fi mai bine sa faci altceva in timpul pe care il pierzi salvandu-le ? Crezi ca salvand cateva stelute de mare conteaza ?”

Baiatul se uita la om, se apleca si lua o steluta de jos pe care o arunca inapoi in ocean si-i spuse:

“Pentru asta conteaza!”

POVESTEA MAGARULUI

POVESTEA MAGARULUI

Intr-o zi, magarul unui fermier a cazut intr-o groapa. Animalul a plans dureros ore in sir pana cand fermierul s-a hotarat ce sa faca. In final, el a hotarat ca animalul era prea batran si ca groapa oricum trebuia acoperita, deci nu merita sa faca un efort sa mai scoata animalul de acolo.
Apoi fermierul a invitat toti vecinii sa-l ajute. Au venit cu totii, au luat cate o lopata si au inceput sa arunce gunoi in groapa. La inceput magarul si-a dat seama ce se intampla, si a plans ingrozitor. Apoi, spre amuzamentul tuturor, el s-a linistit. Inca cateva lopeti de gunoi au fost aruncate si atunci fermierul s-a uitat in jos sa vada ce se intampla si a ramas uimit de ceea ce vedea. Cu fiecare lopata de gunoi care ii lovea spatele, magarul facea ceva uimitor. El se scutura de gunoi si facea cate un pas mai sus.
Dupa cum vecinii fermierului continua sa arunce gunoi in spatele animalului, el il tot scutura de pe el si facea cate un pas mai sus. Foarte curand, toata lumea s-a amuzat cand magarul a pasit peste marginea gropii si a iesit afara! Viata continua sa arunce gunoi pe tine, tot felul de gunoaie. Smecheria ca sa iesi din groapa este sa te scuturi de el si sa faci un pas inainte. Fiecare din problemele noastre este ca o treapta de piatra. Noi putem iesi din cele mai adanci gropi doar daca nu ne oprim, decat daca nu renuntam niciodata!
Scutura-te si fa un pas inainte!

PASII

PASII

Un om dupa ce moare ajunge in fata lui Dumnezeu si acesta ii propune sa revada impreuna intreaga viata.
Si deodata apare o imensa plaja pustie pe care se vedeau 2 randuri de urme de pasi.Omul foarte curios il intreaba pe Dumnezeu ce sunt acele urme.Dumnezeu ii explica ca un rand de urme sunt ale lui (omului) si celelalte sunt ale sale pentru ca a stat mereu langa el si a vegheat asupra lui.
Omul foarte multumit se uita din nou pe plaja pustie si observa un lucru ciudat. In momenetele cele mai grele ale vietii lui se vedea doar un singur rand de urme de pasi si foarte intrigat se intoarce catre Dumnezeu si ii spune:
Cum ai putut sa faci una ca asta ? Cum ai putut sa ma lasi singur chiar in momentele cele mai grele ale vietii mele ?
Dumnezeu i-a raspuns: Nu te-am lasat singur. In acele momente te-am tinut in brate.

BOLNAVII

BOLNAVII

Erau doi bolnavi ce nu se puteau misca din pat in acelasi salon de spital. Unul era la fereastra si celalalt nu avea acces la nici o fereastra . Se intelegeau bine. Cel de la fereastra mereu ii povestea celuilalt ce privea pe acolo : un parculet inflorit cu perechi de indragostiti sarutandu-se, copii ce se joaca si multa lume vesela ce se plimba .
Intr-o zi cel de la geam a avut un atac de inima si in timp ce medicii se chinuiau sa il resusciteze, cel ce nu era la fereastra s-a gandit : “ce bine-ar fi sa moara”. Desi il indragea, desi se intelegeau atat de bine, el a gandit asa pentru ca voia sa ii ia locul in patul de la geam, ca sa poata vedea si el toate minunile acelea, caci se saturase sa priveasca doar tavanul si peretii salonului .
Si pacientul de la fereastra a murit chiar in acea noapte.
Dimineata, cand se schimbau asternuturile, el l-a rugat pe ingrijitor sa il mute in patul de la fereastra . Acesta s-a aratat destul de mirat, dar nu a avut nimic impotriva si l-a mutat in locul mortului.
Bolnavul s-a uitat pe fereastra prin care a dorit atat de mult sa priveasca si a inceput sa planga.
Pe fereastra nu se vedea decat peretele vechi al cladirii de vizavi…

Morala: PRIVESTE MAI DE PARTE SI IN ALTA PARTE CU TOTUL SI CU TOTUL IN ALTA PARTE...

BATRANUL SI CLOPOTELUL

BATRANUL SI CLOPOTELUL

Undeva la marginea orasului traia un batran ce a avea un magazin de antichitati.Avea parul alb si niste ochi albastri care erau plini de caldura si fiecare zambet al sau avea puterea sa inveseleasca si cel mai trist om ce intra in magazinul sau.
Magazinul nu reprezenta pentru el o afacere. Era doar un mod de a-i trece timpul mai usor. Cel mai mult insa ii placea sa stea in mica camaruta din spate alaturi de cateva lucruri ce-i aminteau de copilaria sa.
Un trenulet electric, un ceas ce il purtase cu atat fericire cand fusese copil si alte mici lucruri.
Acestui batran ii placea foarte mult sa cante. Deseori canta si in magazin.Pentru ca mare parte din timp o petrecea in camaruta amintirilor, de usa de la intrare era legata o sfoara de care era legat un clopotel montat in camaruta.
Clopotelul il avea din copilarie si il anunta de fiecare data cand intra cineva in magazin. Indragea foarte mult acest clopotel pentru ca era semnul ca cineva ii viziteaza iarasi micutul magazin si era foarte bucuros de vizitatori.
Cu toate ca parea un om vesel, batranul avea un secret stiut numai de el si care ii intrista sufletul.Intr-o zi pe cand mesterea la trenuletul electric, intra in magazin o fetita micuta, cu ochii mici si albastri. Clopotelul suna iarasi si batranul tresari bucuros.

B: “Buna. Cu ce te pot ajuta ?”

F: “As vrea sa cumpar un cadou pentru bunicul”

B: “Uite am aici un ceas. Crezi ca bunicului tau i-ar placea un ceas”

Fetita stramba din nas si curioasa intra in camera din spate si vazu clopotelul.

F: “Cred ca acel clopotel iar fi pe placul bunicului meu.”

B: “Imi pare rau, dar nu este de vanzare”

Fetita izbucni in lacrimi.Batranul vazand-o ca plange se intrisita si isi aduse aminte de nepotica lui pe care nu o vazuse niciodata. De fapt asta era secretul sau amar. Nu-si vazuse de foarte mult fiica si nepotica niciodata.
Se simtea singur pe lume si aceasta tristete il facu sa se hotarasca sa-i dea totusi clopotelul.

B: “Bine, uite o batista sa-ti stergi lacrimile. Nu mai plange. M-am hotarat sa-ti dau clopotelul”

Fetita isi sterse lacrimile si sari in sus de bucurie.Ii impacheta cu grija cadoul si fetita pleca.
Batranul se gandi cu tristete la fericirea acelui batran care va primi clopotelul cadou de la nepoata lui si el va fi in continuare singur si fara clopotelul lui pe care il indragea atat de mult.Se apropie seara si batranul isi inchise magazinul.Era trist si se simtea singur.Cand sa plece spre casa. Aparu iarasi fetita caruie ii daduse clopotelul.

B: “De ce te-ai intors ? Nu i-a placut bunicului tau clopotelul ?”

F: “Nu. Mama mi-a spus sa-ti dau asta.” (si ii intinse clopotelul)

Batranul izbucni in lacrimi si o lua pe fetita in brate. Acum era fericit cu adevarat…

Puterea vorbelor

Puterea vorbelor
Deoarece mi-a plăcut foarte mult Povestea Broscuţei Campion m-am gândit să mă “interesez” de protagonista acestei povestiri şi iată că, nu demult, am aflat că această broscuţă a mai avut parte de o altă încercare grea şi mă gândeam să v-o împărtăşesc şi vouă. Iată cum sună:
Într-o zi de vară, un grup de broscuţe se plimbau vesele printr-o pădure şi la un moment dat, două dintre ele au căzut într-o groapă foarte adâncă. Toate celelalte broscuţe s-au strâns în jurul gropii şi priveau cu mirare la adâncimea acesteia. Erau convinse că cele două broscuţe nu aveau nici cea mai mică şansă să iasă de acolo.
Sunteţi ca şi moarte, nici nu are rost să vă chinuiţi, este prea adâncă groapa, opriţi-vă că săriţi deageaba…erau comentariile ce veneau din partea grupului. Cele două broscuţe încercau să sară din răsputeri până când, în cele din urmă, una dintre broscuţe a dat crezare vorbelor şi a renunţat, căzând jos de oboseală şi murind.
Cealaltă broscuţă însă, a continuat să sară cât de tare o ţineau picioruşele. Cele de pe margine strigau la ea să se oprească, să-şi curme suferinţa, mai bine să moară. Ea, dimpotrivă, sărea tot mai sus şi tot mai tare şi… iată-o că a reuşit!
Broscuţele de pe marginea gropii se uitau la ea cu mirare şi au întrebat-o fără nici o ezitare: “Nu ne-ai auzit? Noi tot ţi-am spus să renunţi dar tu în schimb ai tot continuat! Cum ai reuşi să ieşi din groapa aceasta atât de mare?”
Bineînţeles, precum ştiţi şi voi deja, broscuţa era surdă. În tot acest timp ea a crezut că prietenele ei o încurajau.
Acesta povestire ne poate învăţa două lecţii:
- o vorbă de încurajare pentru cineva care este la pământ poate să îl ajute să se ridice şi să o scoată la capăt, să răzbească în cele din urmă chiar dacă pare că nu mai are nici o şansă
- o vorbă distructivă pentru cineva care este la pământ poate fi doar acel lucru de care mai are nevoie pentru a “muri”, o lovitura de graţie care i-ar grăbi sfârşitul.
Puterea vorbelor… câteodată este atât de greu de înţeles cum o vorbă încurajătoare poate să meargă chiar aşa de departe. Oricine poate spune vorbe ce tind să “jefuiască” pe altcineva de spiritul de a continua în momente dificile. Fii atent la ceea ce vorbeşti, oferă-le celorlalţi ce traversează calea ta numai vorbe de bine!

Povestea căţeluşului şchiop

Povestea căţeluşului şchiop
În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă: “Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă: “De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa! “Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas. “Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns: “Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!

Povestea supei din piatră

Povestea supei din piatră
Cu mulţi ani în urmă, 3 soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame.
Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre.”
Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut şi o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. “Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.”

Povestea lupilor

Povestea lupilor
O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.
Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…
Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:
“Şi cine va câştiga această bătălie?”
Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:
“Cel pe care îl hrănesc.”